Ştiri   Buletin economic - Irlanda

Actualitatea economica din Irlanda, in perioada 01-05 februarie 2016

1. S-a dat startul campaniei electorale în Irlanda

Urmare solicitării adresate de Taoiseach Enda Kenny (Primul Ministru irlandez), Președintelui Republicii, domnul Michael D.Higgins, acesta a dizolvat Miercuri, 3 februarie 2016, actuala Cameră a Deputaților (Dáil 31), dându-se curs începerii oficiale a campaniei electorale pentru alegerile generale.

În Irlanda, Parlamentul (Oireachtas) este alcătuit din Camera Reprezentanților (Dáil) și Senatul (Seanad Éireann). Președintele este șeful statului, dar nu are funcții executive. Puterea executivă este exercitată de către Primul Ministru (Taoiseach) și de cabinetul acestuia, în timp ce puterea legislativă este exercitată de către Parlament.

La alegerile generale din 26 februarie a.c. se vor alege doar cei 160 de deputații (TD), ce compun Dáil (Camera Inferioară a Parlamentului). Senatorii, membrii Seanad Éireann (Camera Superioară a Parlamentului), în număr de 60, se vor alege ulterior, după maxim 90 de zile de la dizolvarea Dáil, 11 fiind desemnați de către Taoiseach, 43 fiind aleși de cinci comisii vocaționale ale Dáil, iar 6 sunt aleși din rândul personalităților, absolvenți ai celor mai importante universități irlandeze: National University of Ireland și Trinity College Dublin.

Premierul irlandez a declarat ca alegerile vor avea loc pe data de 26 februarie a.c, urmând ca prima ședință a celui de-al 32 Dáil să aibă loc Joi, 10 martie 2016, la orele 10:30.

Anunțul său privind programarea alegerilor pe 26 februarie a.c. vine să confirme angajamentul făcut de Primul Ministru la investire, că va finaliza un mandat complet de cinci ani. Ultimele alegeri au avut loc pe 25 februarie 2011.

Chiar după dizolvarea Dáil de către Președintele Irlandei, Guvernul va rămâne în funcție până pe 10 martie a.c., când se preconizează formarea noului guvern.

Actuala coaliție guvernamentală formată din partidele Fine Gael și Partidul Muncii a avut cea mai mare majoritate din istoria statului. Fine Gael a revenit în Dáil în 2011, cu 76 de locuri, în timp ce partenerii de coaliție, Partidul Muncii a atins un număr record pentru el de 37 de locuri. Fostul partid aflat la guvernare Fianna Fail a eșuat, fiind aspru pedepsit de alegători ca urmare a colapsului economic, scăzând de la 77 de locuri în 2007, la doar 20. Partidul Sinn Fein și-a crescut cu mai mult de dublu reprezentarea de la 6 la 14 locuri. Alianța Stângii Unite (ULA) a pierdut cinci deputați, iar Independenții au avut 14 locuri. În prezent, din cele 166 de locuri câte avea Dáil până la alegerile din 26 februarie, când numărul acestora va scădea la maxim 160, alianța de guvernare deține 99 (Fine Gael 66 și Labour Party 33), iar opoziția 67.   

Între timp, s-au format noi partide politice: Renua Ireland, Social Democrații și Alianța Independentă, care vor contesta alegerile.

Cele mai recente sondaje de opinie realizate de publicația Irish Times arată că actuala coaliție de guvernare ar reuși să obțină doar 37% din voturi: Fine Gael cu 30% și Partidul Muncii cu 7%, în timp ce partidele de opoziție ar aduna: Fianna Fail 19%, Sinn Fein 21%, Independenții / Alții 23%.

2. Vodafone, gigantul britanic din domeniul telecomunicațiilor, oferă acționarilor irlandezi posibilitatea de a ieși din grup

În ultima săptămână, sute de mii de investitori irlandezi care dețin acțiuni la Vodafone au primit o ofertă specială prin care li se permite să-și vândă stocul de acțiuni la un cost redus, sau chiar să le ofere gratuit.

Deținerile irlandeze de acțiuni la grupul britanic de telecomunicații fac parte din moștenirea investiției inițiale pe care Vodafone a făcut-o în compania irlandeză Telecom Éireann (Eir), datând din 1999.

Acțiunile Vodafone nu au adus nici un câștig investitorilor irlandezi și mulți deținători au căutat să se dispenseze de ele. Cu toate acestea, având în vedere numărul mic de acțiuni deținute, au fost descurajați de costurile implicate de înstrăinarea acțiunilor.

Oferta Vodafone vizează în mod special pe acționarii mici și este deschisă pentru orice investitor individual cu până la 1.000 de acțiuni. Acționarii persoane juridice sunt excluși.

Multinaționala Vodafone are înregistrați 334.342 mici acționari irlandezi, fiecare deținând mai puțin de 1.000 de acțiuni. Prin comparație, pe piața mult mai mare din Marea Britanie există mai puțin de 67.000 de investitori cu participații similare. Aproape toți acționarii irlandezi sunt investitori accidentali ai grupului, care au dobândit acțiuni la Vodafone când Eircom a vândut, în 2001, compania sa de telefonie mobilă Eircell, gigantului britanic de telecomunicații.

Vodafone a făcut precizarea că oferta sa specială de vânzare de acțiuni se va derula în perioada 23 februarie - 24 mai a.c..

Ministerul irlandez de Finanțe a calculat că investitorii ar trebui să obțină un preț de 4,58 Euro pe o acțiune Vodafone pentru a face un profit din vânzarea acestora. În prezent, acțiunile se comercializează la Londra cu circa 225 penny sterline (aproximativ 2,96 euro), astfel că oricine vinde la acest preț este în pierdere.

Cu toate acestea, având în vedere că banii acționarilor au fost blocați în ultimii 16 ani, și sunt puține speranțe ca în următorii ani stocul Vodafone să se apropie de acel punct de rentabilitate, se consideră că mulți acționari vor da curs ofertei.

Mai mult de 103.000 irlandezi dețin între una și 50 de acțiuni, cu o deținere medie de 27 de acțiuni, în valoare de sub 80 Euro, circa 230.000 au între 51 și 1.000 de acțiuni, cu o medie de 236 de acțiuni. Conform ofertei Vodafone, persoanele cu mai puțin de 50 de acțiuni vor putea să le vândă fără costuri.

Persoanele care dețin între 51 și 1.000 de acțiuni vor plăti un comision de tranzacționare redus de 35 de cenți pe acțiune, dacă dețin un certificat de acționar, sau 21 de cenți pe acțiune pentru acțiuni electronice într-un cont de acțiuni Vodafone. În ambele cazuri, taxele sunt plafonate la 42 Euro.

Până în prezent, toți cei care au vândut acțiuni prin registrul de acțiuni al companiei, Computershare, au plătit un comision de 1% plus 60 Euro, dacă au avut certificat de acționar, sau 1% plus 35 Euro pentru acțiuni electronice dacă au utilizat serviciul de vânzare prin telefon.

Pentru cei mai mici acționari, cu o medie de 27 de acțiuni, costurile se ridică la 60,80 Euro, sau trei sferturi din valoarea nominală a acțiunilor.

Computershare a oferit, de asemenea, un serviciu de vânzare prin Internet, la un cost de 1%, cu o taxă minimă de 40 Euro pentru acțiunile tipărite și 32 Euro pentru cele deținute în format electronic.

 

3. Institutul de Afaceri Internaționale și Europene (IIEA) din Dublin a fost catalogat ca fiind cel mai bun grup de reflecție (think-tank) irlandez de natură a furniza expertiză și idei în domeniul politico-economic, conform Indicelui Global Go To Think Tank (GGTTT) pentru 2015.

Indicele GGTTT pentru 2015 a fost lansat la 27 ianuarie 2016, de Banca Mondială din Washington DC. El clasează IIEA din Irlanda pe poziția 37, printre cele mai bune ”think-tank-uri”din Europa de Vest, cu trei locuri mai sus decât în ​​raportul pe 2014.

Indicele, care a fost descris ca fiind "ghidul din interiorul pieței globale de idei", este compilat de Grupurile de Reflecție și Programul Societăților Civile de la Universitatea din Pennsylvania, pe baza informațiilor primite de la peste 4700 de academicieni, jurnaliști, factori de decizie politică, oameni de știință și directori. Acesta este cel de-al nouă-lea an de apariție. Scopul său este de a îmbunătăți capacitatea și performanțele ”think-tank-urilor” din întreaga lume, ca jucători cheie în reducerea decalajului dintre cercetarea academică și politică.

Salutând publicarea Indicelui, director general al IIEA, Tom Arnold, a declarat că grupurile de reflecție au un rol important în asigurarea unui forum de dezbateri între politicieni, factori de decizie politică, afaceri, societatea civilă și cetățeni. "Clasarea IIEA ca ”think tank” lider al Irlandei este o recunoaștere a calității și relevanței activității noastre. Scopul nostru este de a contribui la dezbateri politice și de politică privind principalele opțiuni strategice cu care se confruntă Irlanda. Principalele noastre priorități actuale includ: examinarea implicațiilor unui posibil Brexit asupra Irlandei, de Nord și de Sud; opțiunile politicii europene în fața incertitudinii economice globale; migrația și provocările de securitate și opțiunile politice majore care decurg din deciziile COP 21, din decembrie 2015, privind schimbările climatice în ceea ce privește energia, transportul, agricultura și orașele durabile. IIEA își propune să-și crească în continuare relevanța politică și să urce în clasamentul Indicelului GGTTT și se angajează să-și extindă operațiunile în următorii trei ani. În acest sens, vom aprofunda colaborarea noastră cu sectorul public, comunitatea de afaceri, cu principalele grupuri ale societății civile și cu membrii noștri. "

Brookings Institution (SUA) a fost declarat ”think tank-ul” de top din întreaga lume, iar Chatham House (Marea Britanie) pe locul al doilea la nivel mondial și primul din Europa de Vest.

IIEA este liderul grupurilor de reflecție independente și institutelor de cercetare politică din Irlanda. El acționează ca un forum, reunind părțile interesate a discuta probleme de importanță națională, europeană și internațională.

 (Red. Dumitru Anca, consilier economic)

Data publicării: 05/02/2016
BPCE Dublin

Taguri: Irlanda, stiri, macroeconomie.



Bookmark and Share