Ştiri   Buletin economic Singapore, februarie 2017

<P>Buletin economic Singapore1. Cadrul macro-economicPotrivit recentului comunicat al Ministerului singaporez al Comerţului şi Industriei (MTI), ritmul de creştere al PIB în trimestrul IV 2016 a fost de 2,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, situându-se peste cel de 1,2% înregistrat în trimestrul III 2016. În aceste condiţii, s-a estimat o majorare a PIB pentru întreg anul 2016 de 2%, aproape similară cu creşterea de 1,9% din anul 2015. În trimestrul IV 2016, PIB exprimat în preţurile curente s-a cifrat la circa 75,1 miliarde USD, iar pentru anul 2016 la 288 miliarde USD.Ministerul singaporez al Comerţului şi Industriei îşi menţine estimarea de creştere economică pentru anul 2017 la 1-3%.Creşterea PIB din 2016 s-a datorat ritmului relativ ridicat înregistrat de industria prelucrătoare, de 3,6%, faţă de cel din 2015 (-5,0%), contribuţia cea mai însemnată aducându-şi-o industria aparatelor electronice şi respectiv cea a echipamentelor medicale. În schimb, sectorul construcţiilor a marcat o creştere de doar 0,2% în 2016, faţă de 3,9% cât înregistrase în 2015. Sectorul serviciilor şi-a continuat trendul ascendent, dar într-un ritm mai slab, de 1%, în comparaţie cu cel de 3,2% în 2015.In ceea ce priveste Indicele Preţurilor de Consum (IPC), statistica singaporeză relevă pentru luna ianuarie 2017 o creştere de 0,6%, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare (în special peşte şi produse marine cu 6,2%, legume cu 4,9%) dar şi utilităţilor (cu 3,9%).Rata şomajului se cifra în decembrie 2016 la 2,2%, în creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2015 (2,1%).La finele anului 2016 s-a înregistrat un excedent al bugetului de stat de 3,5 miliarde USD, faţă de un deficit de 2,8 miliarde USD în anul anterior. Republica Singapore nu avea la finele anului 2016 nicio datorie publică externă, ci doar una internă, în valoare de 324 miliarde USD evidenţiată de împrumuturile de stat de pe piaţa financiară internă.2. Comertul exterior al Republicii SingaporePotrivit statisticii singaporeze, schimburile comerciale totale cu bunuri ale Republicii Singapore s-au cifrat, în luna ianuarie 2017, la 54,02 miliarde USD (în creştere cu 15,6% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent), din care exportul a fost de 28,28 miliarde USD (+11,1% faţă de ianuarie 2016), iar importul de 25,74 miliarde USD (+20%). În aceste condiţii, balanţa comercială cu bunuri a Singapore a marcat un excedent de 2,54 miliarde USD. De remarcat este faptul că, exportul singaporez de bunuri este caracterizat de o pondere extrem de ridicată a re-exportului, de circa 49,50%. Principalele bunuri exportate de Singapore în ianuarie 2017 au fost produsele electronice (+6,1% faţă de ianuarie 2016 şi respectiv +5,7% faţă de decembrie 2016) şi combustibilii (+65,4% faţă de ianuarie 2016 şi respectiv +39,7% faţă de decembrie 2016). Principalele pieţe de desfacere le-au reprezentat China, Coreea de Sud, Hong Kong, Japonia şi Indonezia.În ceea ce priveşte importul de bunuri al Republicii Singapore, acesta a fost dominat în luna ianaurie 2017 de bunurile de consum intermediare (aproape duble faţă de luna ianuarie 2016 şi respectiv +20% în creştere faţă de luna decembrie 2016) şi au provenit din China, Malaezia, Taiwan, Japonia şi Indonezia. </P>

Data publicării: 23/02/2017
BPCE Singapore

Taguri: Buletin economic.



Bookmark and Share