Ştiri   Buletin economic Spania - ianuarie 2017

BULETIN ECONOMIC – SPANIA

Ianuarie 2016

  

1.      Evoluții macro-economice

ü  Cadru macroeconomic. Previziuni pentru 2017.

·           Conform estimărilor, economia spaniolă va continua trendul de creștere pana la aproximativ 2,5% pentru 2017. Principala provocare pentru Spania în acest an va fi ajustarea conturilor publice, care ar trebui să fie compatibile cu creșterea economică și cu crearea de noi locuri de muncă.

·           Previziunile indica faptul ca rata inflației în Spania va depăși 2% (una din putinele economii din zona euro - alături de Irlanda și Grecia- in care inflația nu va scădea sub 1,5%), in timp ce deficitul public se va situa usor peste 3,1%, in 2017.

ü  Deficit public. Spania a început anul 2017 cu cel mai mare deficit public din UE, de 4,6% urmată de Grecia, Marea Britanie și Franța, care completează lista statelor membre care depășesc limita de 3% prevăzută de Pactul de Stabilitate. Conform estimărilor Comisiei Europene, în aceasta primăvara se va recomanda Consiliului ca procedura de monitorizare să fie ridicată pentru Belgia, Portugalia și România.

ü  Datoria publică a Spaniei a scăzut cu 4,787 miliarde euro în luna noiembrie, situandu-se la nivelul de 98,7% din PIB. Ministerul economiei sustine că, la sfârșitul anului 2016, obiectivul acordat (de 99,4% din PIB) va fi îndeplinit.

ü  Forță de muncă. Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, numarul șomerilor a scăzut cu 541.700 de persoane, fiind create 413,900 noi locuri de munca pe parcursul lui 2016. Numărul total al șomerilor este de 4.237.800, cea mai mică cifră din ultimii șapte ani, în timp ce gradul de ocupare a forței de muncă a crescut la 18.508.100 de persoane angajate.

ü  Rata șomajului in anul 2016 a fost de 18,63%, cu 2,3% sub nivelul din ​​2015 - cel mai scăzut nivel dupa anul 2009.

ü  Creștere economică. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INE), PIB-ul  Spaniei a crescut cu 3,2% în 2016, avand o crestere semnificativa in trimestrul al patrulea, de 0,7%. Aceste cifre provizorii indica faptul că economia spaniolă este in al treilea an consecutiv de creștere economica, recuperand aproximativ 80% din pierderea determinata de  criza.

ü  Inflatia s-a situat la nivelul de 3% în luna ianuarie. Cresterea Indicelui Prețurilor de Consum (IPC) a fost atribuita creșterii prețurilor la energie electrica și combustibili.

 

2. Informații sectoare economice

ü  Comerț exterior Spania – 11 luni 2016. În perioada ianuarie-noiembrie 2016, exporturile spaniole au crescut cu 1,6%, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2015, ajungand la 233,8 miliarde euro; acest nivel reprezinta un maxim istoric pentru aceasta perioada, peste mediile inregistrate în ​​zona euro (0,2%) și Uniunea Europeană (-0,6%).

În schimb, importurile s-au redus cu 0,9%, până la valoarea de 250,1 miliarde euro. Astfel, deficitul comercial la 11 luni a scăzut la 16,3 miliarde euro, fiind cu 27,1% mai mic decât în primele 11 luni din 2015.

Principalele sectoare exportatoare spaniole sunt: bunurile de capital (20,2% din total exporturi), autoturismele (18%) și produsele alimentare (16,7%). Pe zone geografice de destinatie a marfurilor spaniole, exporturile catre UE (66,5% din total) au crescut cu 4% în primele 11 luni ale 2016, in timp ce exporturile către destinații terțe (33,5% din total) au scazut cu 2,8%.

La import, cele mai mari rate de creștere au avut loc în următoarele sub-sectoare: autovehicule (+13,8%), bunuri de consum (+12%), produse alimentare, băuturi și tutun (4,1%) și bunuri de consum de folosință îndelungată (8,6%).

ü  Sectorul bancar. În lurma deciziei CJUE cu privire la clauzele abuzive din contractele de credit imobiliar, estimările privind sumele pe care băncile spaniole trebuie sa le returneze persoanelor împrumutate care au plătit dobânzi prea mari pentru creditele imobiliare contractate se ridica la cca. 4,72 miliarde de euro. Guvernul spaniol a anunțat creerea unui mecanism pentru a accelera restituirea de catre banci a sumelor percepute ilegal; entitățile din sectorul bancar au inceput platile.

ü  Sectorul imobiliar. Veniturile din chirii au crescut cu 1,84%, în ianuarie 2017, acumuland 9 luni consecutive de creștere "constantă și progresivă".

ü  Sectorul auto. Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 10,9% în anul 2016, fiind al patrulea an consecutiv de creștere în acest domeniu. Vârsta medie a parcului auto spaniol se ridică la 11,9 ani, iar mașinile cele mai vândute provin de la firmele Renault, Opel și Volkswagen. Se remarcă o creștere a numărului de autoturisme hibride și electrice care circulau în anul 2016 cu un total de 35.765, ceea ce reprezintă o cotă de  2,6% din parcul total de autoturisme din Spania.

ü  Sectorul turistic.

·           In anul 2016 s-a inregistrat un număr record de 75,6 milioane de turiști străini, o creștere de 9,9%, comparativ cu 2015. Cheltuielile totale ale turiștilor care au vizitat Spania s-au ridicat, de asemenea, la o cifra record de 77,625 miliarde de euro, o creștere de aprox. 9% față de anul precedent. Ca provenienta, turistii din Regatului Unit al Marii Britanii au insumat 17 milioane (o creștere de 12,3% față de anul 2015), urmati de cei din Franța, cu 10,8 milioane de turiști (creștere de 7,1%) si Germania, cu 10,7 milioane de turiști (creștere de 6,1%). Principala destinație in Spania a fost comunitatea autonoma Catalonia, vizitata de peste 17 de milioane de turiști (creștere de 3,8% față de perioada ianuarie-noiembrie 2015), urmată de Insulele Baleare, cu 12,9 milioane de turisti (creștere de 12%), si Insulele Canare, cu 12 milioane de turisti (creștere de 12,7%).

·           Activitatea turistică in Spania a crescut cu 4,9% în 2016, radicand ponderea turismului în economia spaniolă la 11,2% din PIB. In plus, turismul a generat 80.688 locuri de muncă noi, cu 5,7% mai mult decât în ​​2015, ceea ce reprezintă 15,1% din totalul locurilor de muncă create în Spania pe parcursul ultimului an.

ü  Sectorul energetic. Prețul energiei electrice a marcat un record în luna ianuarie, ajungand la o medie de 88 euro/MWh. Valul de frig de la inceputul lunii a declanșat cresterea cererii, fiind atins un varf de peste 100 euro/MWh. Pentru a contracara efectele asupra gospodariilor, guvernul spaniol a anunțat măsuri de promovare a concurenței pe piața gazelor naturale.

ü  Comerțul cu amănuntul, în 2016, a înregistrat a treia creștere consecutivă anuală a vânzărilor și a ocupării forței de muncă, cu creșteri de 3,7% și respectiv 1,7%, comparativ cu anul precedent, conform raportarii Institutului Național de Statistică ( INS). Creșterea vânzărilor  in 2016 este cea mai mare din 2002 pana in prezent. În 2014, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut cu 0,9%, în timp ce în 2015 creșterea a fost de 3,6%.

 

4. Fuziuni și achiziții. Investiții. Evoluții ale companiilor.

ü  Investiții spaniole în România in anul 2016. Conform datelor ONRC, la 31 decembrie 2016 erau înregistrate în România 5.693 de companii cu participare de capital spaniol în valoare totală de 1,75 miliarde euro. Spania ocupă astfel locul 7 în clasamentul țărilor de proveniență a capitalului străin investit în România, cu o pondere de 4,18% în totalul capitalului străin (echivalent euro). Comparativ cu aceeasi perioada a anului 2015, in anul 2016 au fost inregistrate in România 159 companii cu participare de capital spaniol, aportul de capital fiind de peste 92 milioane euro.

ü  Grupul spaniol Inditex – cel mai mare retailer de textile din lume- estimeaza ca va incheia anul fiscal 2016 cu vânzări de peste 23 miliarde euro, o creștere record de peste 10% sustinuta si de veniturile rezultate din comertul on-line, care a crescut anul trecut cu mai mult de 20%.

ü  Citigroup pregătește plecarea din Marea Britanie si are ca destinație preferată Spania. Banca americana Citigroup intentioneaza sa ia o decizie cu privire la planul său de urgență privind Brexit-ul, în prima parte a anului și va decide cu privire la soarta bancilor sale de investiții din mai multe țări europene, inclusiv Spania, a declarat James Cowles, CEO EMEA.

ü  Compania spaniola Grupo Antolin a vandut divizia sa de scaune producatorului american de componente pentru automobile Lear, pentru 286 milioane de euro.

ü  Lanțul de distribuție Carrefour a anuntat ca va opri vanzarea de peste pangasius, cu efect imediat in toate hipermarketurile si supermarketurile din Spania, în conformitate cu decizia luată de grupul francez în alte țări europene.

 

5. Alte elemente semnificative

ü  România a participat cu pavilion national la Targul international de turism FITUR, desfasurat in perioada 18-22 ianuarie a.c. la Madrid. Prezenta internationala la acest eveniment aflat la a 37-a ediție a înregistrat o creștere de 10% față de ediția anterioară, iar impactul economic generat in capitala spaniola a fost de peste 240 de milioane de euro.

ü  Conform unui studiu realizat de Institutul de Studii Economice, România se numără printre țările cu cea mai mică rată a impozitului pe venit (16%), în timp ce Spania este una dintre țările cu cea mai mare rată a acestui impozit (45%).

ü  Mass-media si presa spaniolă au facut referiri la protestele organizate în România împotriva ordonantei privind amnistia și grațierea.

ü  Executivul spaniol condus de Mariano Rajoy a decis să reducă taxele de aeroport la 2,3% pe an, până în 2021, o măsură care va avea un impact negativ asupra veniturilor operatorilor de aeroporturi, care pot pierde până la 850 de milioane de euro în cei cinci ani.

ü  Referendum independență Catalonia. Guvernul catalan a demarat un amplu proces de internaționalizare a proiectului cu privire la independenţa Cataloniei. Mesajul comun transmis intr-o serie de acte publice – o conferința sustinuta la Bruxelles, un articol in ziarul "New York Times" semnat de Carme Forcadell, presedinta Parlamentului Cataloniei, si receptia anuala dedicata corpului consular–, sustine ca guvernul catalan vrea un acord cu Spania pentru un referendum si critica guvernul lui Mariano Rajoy pentru refuzul dialogului politic.

In discursul sau catre reprezentanții a peste 100 de țări din corpul consular acreditat la Barcelona (al treilea oras din lume care nu este capitala de stat insa se bucura de această reprezentare, după New York și Hong Kong), Carles Puigdemont, președintele guvernului autonom catalan, a insistat asupra hotărârii de organizare a referendumului.

(Red.: Bogdan Badescu, secretar economic)

Data publicării: 10/02/2017
BPCE Barcelona

Taguri: Spania, buletin economic, comert, evolutii, previziuni.



Bookmark and Share