Ştiri   Franta - Actualitatea economica la inceputul lunii octombrie 2014

Actualitatea economică franceză

1.    Creştere economică: ajustarea negativă a creşterii pentru 2014 şi 2015

La inceptul lunii septembrie 2014, Guvernul francez a revizuit în scădere, pentru a doua oară, obiectivul de creştere economică pentru 2014 şi 2015. Astfel, în 2014,  creşterea economiei franceze se va situa la 0,4% (faţă de obiectivul iniţial de 1%), în timp ce pentru 2015 se anticipează o creştere economică de 1% (faţă de 1,7% preconizat iniţial). Diminuarea ţintei de creştere pentru 2014 a fost confirmată şi de previziunile INSEE (Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice) de la începutul lunii octombrie, după un prim semestru de stagnare. INSEE estimează o creştere de 0,4% în 2014, însă anunţă un handicap serios pentru anul 2015, sporul de creştere fiind la un nivel minim de 0,1%. Tot la începutul lunii octombrie, FMI a revizuit previziunile de creştere ale Franţei, mizând pe aceleaşi cifre de creştere, de 0,4% în 2014 şi 1% în 2015. Revizuirea obiectivului de creştere a stat la baza proiectului de buget pentru 2015, proiect evaluat de Înaltul Consiliu pentru Finanţe Publice ca fiind mult prea optimist.

După degradările succevie ale ratingului Franţei începute în ianuarie 2012, agenţiile Standard & Poor's, Moody's Investors Service şi Fitch Ratings, au continuat supravegherea, apreciind  că Executivul de la Paris nu va reuşi să reducă deficitul şi datoria şi să adopte reformele necesare pentru a face economia mai competitivă. În ianuarie 2014, Moody’s a anunţat menţinerea ratingului Aa1, datorită încetinirii ritmului de aplicare a pactului de stabilitate, iar în august a apreciat că Franţa nu pare a fi în măsură să-şi menţină obiectivele bugetare stabilite pentru 2014 şi 2015.

2.    Producţia industrială: Conform INSEE, producţia manufacturieră a scăzut cu 0,3% în luna iulie, după o uşoară relansare în luna iunie. În serie glisantă, producţia industrială a scăzut cu 1,5% în ultimile 3 luni şi cu 0,9% în raport cu aceeaşi perioadă din 2013.

3.    Exporturile: în S1/2014, exporturile franceze au continuat să scadă pentru al treilea semestru consecutiv (-0,2%, faţă de -0,4%), reculul fiind foarte pronunţat inclusiv pentru două grupe de produse care sunt, de regulă, puncte forte ale exporturilor franceze, respectiv produsele farmaceutice şi cele agricole. În schimb, livrările de produse ale industriei aeronautice şi spatiale au progresat, la fel ca şi cele de automobile, aflate în declin până la jumătatea anului 2013. Importurile au marcat un recul puternic (-1,2%, faţă de + 0,2%), ceea ce a permis o uşoară ameliorare a deficitului comercial (-29,2 mil. Euro faţă de 31,9 mil. Euro). Comparativ cu perioada similară din 2013, situaţia pare a se degrada, atât la export, cât şi la import, cifrele cumulate indicând un recul de 0,9%. În perioada 2007 - 2014, Franţa a pierdut 14% din piaţa europeană la nivelul exporturilor.

4.    Inflaţia: Conform estimărilor Guvernului francez, inflaţia ar urma să atingă 0,5% la sfârşitul anului 2014 şi 0,9% în 2015.

5.    Deficitul public: 94,1 miliarde Euro la sfârşitul lunii august (faţă de 93,6 miliarde în 2013). Estimarea Guvernului este că deficitul public va ajunge la 4,4% din PIB la sfârşitul anului 2014 faţă de 4,2% în 2013. Un deficit care, departe de a se resorbi, se adânceşte, accentuând presiunea asupra autorităţilor franceze, care şi-au asumat pentru acest an obiectivul de a diminua deficitul la 3,8% din PIB.   

6.    Datoria publică: La sfârşitul T2/2014, datoria publică a Franţei a însumat 2023,7 miliarde Euro, depăşind, pentru prima dată, nivelul de 2000 miliarde Euro şi ajungând să reprezinte 95,1% din PIB (faţă de 91,3% in 2013). Conform proiectului de buget pentru 2015, este foarte posibil ca datoria publică să se apropie de 98% din PIB în 2015, o uşoară redresare a situaţiei fiind anticipată doar în anul 2016.

7.    Şomajul: Conform INSEE, prelungirea stagnării economice în a doua parte a anului 2014 nu va putea opri creşterea şomajului, estimat a ajunge la 10,3% la sfârşitul anului.

Data publicării: 11/10/2014
BPCE Paris

Taguri: Actualitatea economică franceză.



Bookmark and Share