Ştiri   Irlanda - Buletin economic

Actualitatea economică din Irlanda, în perioada 16-21 mai 2016

1. Conform cifrelor preliminare publicate de Biroul Central de Statistică (CSO) al Irlandei la data de 16 mai a.c., exporturile irlandeze de mărfuri au scăzut în luna martie 2016 cu 181 milioane euro (-2%), până la 8,57 miliarde Euro, comparativ cu luna februarie 2016. Importurile de bunuri au cunoscut, de asemenea, o diminuare în cea de-a treia lună a acestui an, cu 619 milioane Euro (-12%), până la 4,46 miliarde Euro, fapt care a dus la o creștere cu 439 milioane Euro (+12%) a excedentului comercial, care a atins valoarea de 4,11 miliarde Euro.
Exporturile de produse medicale și farmaceutice au continuat să ocupe prima poziție în topul expedițiilor irlandeze de mărfuri din luna martie 2016, ele cunoscând totuși o scădere de 299 milioane Euro (-11%) față de luna martie 2015, până la valoarea de 2,37 miliarde Euro. Poziția secundă este ocupată, în continuare, de exporturile de mașini electrice, aparate și echipamente care au crescut cu 320 milioane Euro (+126%), până la valoarea de 574 milioane Euro, fiind urmate de exporturile de  mașini automate de prelucrare a datelor și echipamente de birotică, care au scăzut cu 69 milioane Euro (-16%), până la valoarea de 374 milioane Euro, comparativ cu perioada similară din 2015.
Produsele chimice organice au cedat primul loc în topul importurilor irlandeze de mărfuri, din luna martie a.c., cunoscând o scădere de 100 milioane Euro (-26%), până la valoarea de 286 milioane Euro, comparativ cu luna martie 2015, fiind urmate de importurile de mașini specializate pentru anumite industrii care au scăzut cu 207 milioane Euro (-65%), până la valoarea de 112 milioane Euro. Pe primul loc în privința importurilor au trecut vehiculele rutiere care au crescut cu 36 milioane Euro (+11%), atingând valoarea de 356 milioane Euro, raportate la aceeași perioadă din 2015.

Din punct de vedere a repartizării geografice a exporturilor și importurilor de bunuri, UE a reprezentat 49% din totalul exporturilor irlandeze de mărfuri din luna martie 2016 (4,60 miliarde Euro), din care 1,13 miliarde Euro au plecat în Marea Britanie și 1,00 miliarde Euro în Belgia. SUA au fost principala destinație din afara UE, reprezentând 2,31miliarde Euro (25%) din totalul exporturilor din luna martie 2016.
La importuri, UE a reprezentat 62% din valoarea intrărilor de bunuri pe piața irlandeză, în luna martie 2016, cu 1,28 miliarde Euro, 25% din totalul importurilor provenind din Marea Britanie. SUA, cu 700 milioane Euro (14%) și China, cu 352 milioane Euro (7%), au fost principalele surse de importuri din afara UE.

La nivelul primului trimestru al acestuia an, volumul total al schimburilor comerciale ale Irlandei s-a ridicat la 40,82 miliarde Euro, în scădere cu 3,7% față de volumul atins în perioada similară din 2015. Exporturile au înregistrat o creștere de 1,4% față de cele din primul trimestru al anului trecut, atingând valoarea de 26,70 miliarde Euro, iar importurile au totalizat 14,13 miliarde Euro, în scădere cu 12%. Scăderea accentuată a importurilor a determinat o creștere a excedentului comercial, înregistrat în primul trimestru din acest an comparativ cu perioada similară din 2015, cu 22,5% (2,31 miliarde Euro), acesta atingând valoarea de 12,57 miliarde Euro.  

2. Potrivit unui sondaj efectuat de Institutul de Administrație din Irlanda (IoD) în rândul celor mai importante firme din mediul de afaceri irlandez,  92 % dintre acestea au serioase îngrijorări în ceea ce privește posibilitatea ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană. Conform preferințelor liderilor de afaceri, 96 % dintre aceștia au optat pentru rămânerea Regatului Unit în cadrul Comunității Europene, iar 87 % au menționat că Brexit ar avea un impact negativ asupra economiei irlandeze.
În ceea ce privește gradul de pregătire al Irlandei în cazul unui Brexit, 81 % dintre respondenți au afirmat că guvernul sau instituțiile irlandeze nu sunt gata pentru o asemenea eventualitate.
În mediul de afaceri local, aproximativ 12 % dintre firmele irlandeze au stabilit deja "planuri de urgență", dar peste trei sferturi din liderii de afaceri se află în aceeași situație ca și guvernul, adică slab pregătiți.

Statisticile sondajului relevă, în continuare, prevestiri sumbre, jumătate din companiile din Irlanda anticipând un impact negativ al Brexit asupra afaceriilor lor, iar 70 % menționând că vor precipita strategiile de ieșire, printre alte state membre ale Uniunii Europene.

3. Agenția de rating financiar Fitch a menționat în raportul său din această săptămână că Irlanda se situează între statele membre care ar pierde cel mai mult datorită micșorării volumului exporturilor în cazul unui Brexit. Totodată, aceasta ar putea da naștere la conturarea unor tensiuni privind procesul de pace din Irlanda de Nord.
Fitch nu este singura agenție cu ochii pe referendum. Săptămână trecută, când a atribuit Irlandei ratingul A- pentru datoria publică, Moody’s a făcut un bilanț al potențialului impact al unui Brexit asupra acesteia, menționând că deși o ieșire a Marii Britanii din UE ar avea repercusiuni negative asupra Irlandei, având în vedere legăturilor strânse de ordin economic, acest risc va fi ușor de gestionat pentru economia irlandeză.
De altfel Moody’s cu greu ar putea argumenta altfel, după ce a urmat exemplul Standard & Poor și Fitch, care anterior atribuiseră și ele un rating A3 Irlandei. Cu speranța că evaluarea se va dovedi corectă, nu există nici o îndoială că volatilitatea pieței financiare irlandeze va fi afectată, existând însă semne de întrebare privind gradul de perturbare al acesteia.

Este, desigur, imposibil pentru oricine să prezică ce s-ar putea întâmpla. Acest lucru este valabil mai ales pentru agențiile de rating financiar, care au dat greș atât de spectaculos înainte de perioada crizei. În pofida anticipației că Marea Britanie va vota să rămână în UE, opinia generală este că un Brexit ar fi un lucru destul de rău pentru Irlanda.
În opinia Fitch, singura dimensiune neexplorată este dinamica politică și politica într-un post-Brexit din cadrul UE. Faptul că Regatul Unit împărtășește perspectivele economice liberale ale Irlandei este, în general, considerat a fi un avantaj în setarea UE. Totuși, acest lucru în cazul unui Brexit ar putea schimba orientarea politicilor UE, spre un model mai dirijist și mai protecționist, oarecum orientat social, în ciuda existenței unui acord larg între Comisia Europeană și multe state membre privind prioritățile de reformă structurală. Pe termen lung, acest lucru ar putea duce la o scădere a creșterii economice în UE.

4. Într-un raport publicat recent de Biroul Central de Statistică irlandez (CSO), în perioada martie-aprilie 2016, prețurile ”la poarta fabricii” au scăzut cu 0,4 %, această tendință fiind înregistrată și pentru cifrele anuale. Astfel, declinul anual a crescut în primele patru luni din 2016 de la 3,3 % cât era în luna martie a.c., la 3,8 % în luna aprilie a.c.
Indicele prețurilor de vânzare la export a scăzut cu 0,7 %, în luna aprilie a.c., iar cel al prețurilor caselor a crescut cu 1,4 %.
Pe o bază anuală, declinul a atins 3,8 % pentru vânzările la export, o cifră care poate fi influențată de fluctuațiile ratelor de schimb, în timp ce vânzările de case au înregistrat o scădere de 4,1 %.

Data publicării: 21/05/2016
BPCE Dublin

Taguri: Irlanda. stiri, macroeconomie.



Bookmark and Share