Ştiri   Participarea României la "Ziua internaționalizării" la Camera de Comerț din Terrassa (Barcelona)

La data de 9 noiembrie a.c. Bogdan Badescu, consul pentru problematica economică și comercială la Biroul de Promovare Comercial-Economică din cadrul Consulatului General al României la Barcelona a participat la Ziua internaționalizării, eveniment organizat de Camera de Comerț din Terrassa (Barcelona).

România a fost una din cele 6 țări reprezentate la ediția din acest an, considerate de către organizatori de interes pentru pentru mediul de afaceri local.

În marja evenimentului, reprezentantul BPCE Barcelona a avut o serie de întrevederi cu reprezentanți ai unor companii interesate să identifice oportunități de afaceri sau potențiali parteneri în mediul de afaceri din țara noastră. Interlocutorilor le-au fost oferite informații în funcție de interesul concret manifestat, și pus la dispoziție buletinul economic "România - Spania: Oportunități de afaceri și investiții", care prezintă succint conjunctura economică pozitivă și câteva din aspectele care fac din România o piață cu potential pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor comerciale bilaterale, și in același timp o destinație atractivă pentru investițiile spaniole.

La tombola organizată la finalul evenimentului, au fost oferite din partea Consulatului General al României la Barcelona un album despre România și un pack de 5 cd-uri cu muzică tradițională din diferite regiuni ale României.

Mai multe detalii despre eveniment în Comunicatul de presă al Camerei de Comerț din Terrassa și Galeria foto

Data publicării: 14/11/2017
BPCE Barcelona

Taguri: Spania, actiuni, promovare, international, xport, oportunitati, investitii.



Bookmark and Share